Cort Delphin C3 Lux Clima Control Carpath 300 x 320 x 175cm

Vasul amiral în segmentul corturilor de la societatea Delphin.

Acela este cortul C-3 LUX CARPATH, care este destinat celor mai pretenţioşi pescari dintre noi. Construcţia tip garaj extra solidă cu trei arce asigură o stabilitate fără compromisuri în orice fel de condiţii climatice.

Împreună cu materialul de cea mai înaltă calitate utilizat şi cusăturile lipite integral rezistă şi la furtuni puternice, vânt şi cantităţi mari de precipitaţii.  Avantajul incontestabil al cortului este materialul cu modelul CARPATH, ceea ce va entuziasma în mod sigur fanii acestui camuflaj original.

Datorită dimensiunilor cortului în acesta încap 2 paturi iar în cort mai rămâne un spaţiu generos pentru deplasare, dar şi pentru genţi şi alte componente ale dotării necesare pentru un sejur comod pe malul apei. În caz de nevoie spaţiul interior cuprind chiar şi 3 paturi. Subînţelese sunt şi două elemente de prindere pentru fixarea lansetelor, dar şi streaşina mare care oferă protecţie în faţa soarelui sau a ploii.

În interior pe tavan sunt amplasate 2 cârlige pe care poate fi suspendată de exemplu o lampă.

Cortul C-3 dispune de sistemul inovator CLIMA CONTROL, care a fost proiectat de compartimentul de design al mărcii Delphin. Acest sistem este compus de două aeratoare pe pereţii opuşi (deasupra uşii de acces şi deasupra ferestrei din spate). Datorită acestui sistem ingenios este posibilă asigurarea circulaţiei aerului în spaţiul interior al cortului în timpul când nu este posibilă aerisirea cu ajutorul ferestrelor mari. În mod sigur îl veţi aprecia mai ales în timpul nopţii când ajută în mod semnificativ la diminuarea condensului pe pereţii interiori. În plus, întregul sistem este manevrabil în mod simplu din interiorul cortului.

Pentru cortul C-3 se poate cumpăra setul de acoperitoare din plastic pentru ferestrele din faţă (care sunt în mod standard cu plasă împotriva insectelor cu acoperitoare din pânză. De asemenea există posibilitatea cumpărării prelatei care măreşte rezistenţa termică interioară şi prin aceasta şi caracteristicile izolante ale mantalei propriu zise.

Cortul are în pachet în mod automat groundsheet, care este fixată cu un fermoar de calitate pe toată circumferinţa cortului. De acum încolo nu mai există riscul unor vizite nedorite ale rozătoarelor sau a pătrunderii clasice murdăriei în corturi în cazul prinderii cu scai!

C-3 LUX CARPATH este un cort fără compromisuri care va satisface şi pe cei mai pretenţioşi pescari şi datorită căruia fiecare sejur pe malul apei va fi maxim confortabil.
 
Parametri tehnici:

Dim. exterioare: 300 x 320 x 175cm
Înălţimea cortului: 175cm
Lungimea streşinii: 60 cm
Dimensiune transport cort: 130 x 30 x 30cm
Greutate cort: 13kg




Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Produsele comercializate pe site-ul Proangler.ro sunt originale, provin direct de la producatori sau distribuitori autorizati si sunt in concordanta cu normele si cerintele europene. 
Conditiile de acordare a garantiilor pot varia in functie de producator si sunt stabilite in politicile comerciale ale fiecarui producator, la nivel national.
Produsele trimise prin curierat in vederea solutionarii garantiei trebuie ambalate corespunzator pentru a asigura un grad de protectie suficient. Nu sunt acceptate produsele ambalate necorespunzator deoarece se pune in pericol integritatea produselor.
Nerespectarea acordului privind Termeni si conditii din cadrul sitului si a conditiilor de mai sus ce revin cumparatorului atrage de la sine pierderea garantiei

 

Cort Delphin C3 Lux Clima Control Carpath 300 x 320 x 175cm

  • 1.520,00 Lei
  • Fără TVA: 1.520,00 Lei
Livrare gratuită pentru comenzi
peste 300 lei
Comenzi telefonice 0735 197 278 L-V 08:00-18:00

Etichete: corturi