Mulineta Crap Carp Expert Neo Distance 9000

Noul membru al seriei mulinetelor Carp Expert Neo.
Mulinetele din această serie au apărut pe piață cu un design plăcut, precum o face și Neo Distance 9000.


Dar aspectul nu este totul, sau totuși?
Aspectului i se alătură structura mulinetei, cu un tambur mare de 80 mm diametru și 40 mm înălțime!!! Pentru ca lansările la distanță să funcționeze este necesar de un inel mare la baza lansetei, care în cazul lansetelor pentru crap poate fi de 50 mm.


Materialul din care este confecționat este grafit, putând folosi și fire textile, a cărui avantaj constă în faptul că putem alege fire mult mai subțiri în comparație cu monofilamentele, cu menținerea rezistenței la rupere iar elasticitatea în cazul lansărilor lungi este minimală, astfel vom sesiza trăsătura mult mai repede și mai exact.

Binențeles putem folosi și fir monofilament ca și linie principală (cu inserarea unui înaintaș din fir împletit), în cazul pescuitului la feeder grosimea obișnuită folosită va fi în jurul valorii de 0,20 mm, iar în cazul pescuitului la crap de 0,25 mm.

In cazul pescuitului la crap, în cazuri extreme, dacă vor să lanseze foarte departe și locația permite acest lucru (fără agățături pe fund), pot să coboare această grosime până la 0,18-0,20 mm.

Datorită tamburului mare recuperarea monturii se face repede, prin ânvârtirea manivelei o dată, recuperăm 1 metru de fir!


În multe cazuri la astfel de mărimi mari ale tamburului, firul poate sări ușor sub ea, dar nu în cazul acestei mulinete, căci a fost prevăzut dedesupt cu un prag din material plastic care previne această neplăcere.


Sistemul de frânare este unul cu lamele uriașe, cu ajutorul cărora a fost conceput un sistem de rulare precis care nu se va bloca.
Mulineta a primit 6+1 rulmenți, ce asigură o funcționare lină, parcă nici nu simțim opunere atunci când învârtim manivela.
Manivela din metal este puternic și sigur, dar în același timp rămâne ușoară.

Mica greutate este caracteristică și mulinetei în întregime, mai ales că pentru lansările la mari distanțe contează mult și elanul care, la o mulinetă grea nu este sigur că o putem realiza cum trebuie.
Axul este din oțel gros de 6 mm.


Putere, siguranță și realizarea lansărilor departe se întrunesc în această mulinetă.

    Marime: 9000
    Capacitate tambur: 0.40mm/260m
    Raport de recuperare: 4.1:1
    Numar Rulmenti: 6+1
    Material corp: Grafit
    Material Tambur: Grafit
    Greutate: 606g


Mulinete
Greutate Mulineta (G)606g
Marime Tambur900
Numar Rulmenti6+1
Raport Recuperare4.1:1

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

Produsele comercializate pe site-ul Proangler.ro sunt originale, provin direct de la producatori sau distribuitori autorizati si sunt in concordanta cu normele si cerintele europene. 
Conditiile de acordare a garantiilor pot varia in functie de producator si sunt stabilite in politicile comerciale ale fiecarui producator, la nivel national.
Produsele trimise prin curierat in vederea solutionarii garantiei trebuie ambalate corespunzator pentru a asigura un grad de protectie suficient. Nu sunt acceptate produsele ambalate necorespunzator deoarece se pune in pericol integritatea produselor.
Nerespectarea acordului privind Termeni si conditii din cadrul sitului si a conditiilor de mai sus ce revin cumparatorului atrage de la sine pierderea garantiei

 

Mulineta Crap Carp Expert Neo Distance 9000

  • 208,00 Lei
  • Fără TVA: 208,00 Lei
Livrare gratuită pentru comenzi
peste 300 lei
Comenzi telefonice 0735 197 278 L-V 08:00-18:00

Etichete: mulinete crap, pescuit la crap